Acasa| Cursuri şi Workshopuri| Craiova| Seminarii gratuite la Târgul de Cariere

Seminarii gratuite la Târgul de Cariere

Caravana locurilor de muncă a staționat astăzi în Bănie și pe parcursul a trei zile va oferi atât studenților, cât și șomerilor sau muncitorilor necalificați, seminarii gratuite, utile pentru dezvoltarea personală.

În perioada 21-23 martie, la Colegiul Național ”Gheorghe Chițu” din Craiova, echipele de specialiști ale Târgului de Cariere vor pune la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui job, cursuri gratuite de instruire în trei domenii diferite, anume planificarea carierei, legislația muncii și antreprenoriat. Pentru a participa gratuit la oricare dintre seminariile menționate, trebuie să te inscrii pe site-ul www.targuldecariere.info, sau să atașezi CV-ul personal la adresa office@targuldecaiere.info. 

În urma seminarului de Antreprenoriat, din 21 martie, participanții vor deține cunoștințele necesare deschiderii propriei afaceri, cu strategiile și planurile adiacente. La finalul activității din domeniul Resurselor Umane, ce va avea loc pe 22 martie, persoanele interesate de conturarea branding-ului de sine, vor fi capabile să își valorifice calitățile și să aibă o prestație impecabilă în fața angajatorilor. În cadrul ultimului seminar, susținut pe data de 23 martie, se va dezbate subiectul Drepturilor angajatului.

Seminariile gratuite vor fi precedate de Târgul propriu-zis de Cariere, ce va avea loc la Teatrul Național ”Marin Sorescu” pe 24, respectiv 25 martie. În cele două zile prevăzute pentru vizitarea târgului de joburi, între orele 10.00 și 16.00, vei putea da testul final față în față cu angajatorii a 40 de companii participante.

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tiparire
image

Caravana locurilor de muncă a staționat astăzi în Bănie și pe parcursul a trei zile va oferi atât studenților, cât și șomerilor sau muncitorilor necalificați, seminarii gratuite, utile pentru dezvoltarea personală.

Tag-uri
Evalueaza acest articol
0