Acasa| Interviuri| Dialoguri cu LV

Dialoguri cu LV

Probabil vă întrebați cine ar putea fi personajul descris prin acronimie LV. Nu vă voi putea spune decât că este unul din cei mai remarcabili profesori de Sociologie din România, un inovator în ceea ce privește sistemul de învățământ românesc post-decembrist, un iubitor de tradiții și obiceiuri autohtone, dar mai presus de toate un om modest și deschis. O simplă sarcină de lucru m-a făcut să îl întâlnesc, să îl intervievez și astfel să descopăr o mică parte din bogata sa experiență profesională și chiar personală. Dacă v-am făcut curioși, în următoarele rânduri veți avea oportunitatea de a vă delecta cu un fragment dintr-un interviu acordat de LV

IS: Bună seara Domnule Profesor Vlăsceanu și vă mulțumesc încă o dată pentru disponibilitatea dvs de a-mi acorda acest interviu! Am să încep prin a vă spune că materialul conținut în acest interviu va fi folosit în scop academic, fiind o sarcină de lucru pentru un curs de Istorie Orală la Facultatea de Științe Politice-Universitatea din București susținut de Prof. Zoltan Rostas. Având ca material anterior conferința, cu bogate elemente biografice, pe care ați susținut-o la sesiunea de comunicări studențești-Magister Dixit (http://magisterdixit.clubulsocial.ro/), am să vă propun un dialog de această dată. Așadar, din Mica Enciclopedie a Sociologilor Români din 2001 am aflat că ați urmat cursurile unei Facultăți de Științe Pedagogice. Ce va determinat să alegeți această specializare?

LV: Sociologia a fost o descoperire din Facultate, eu eram student în perioada în care sociologia era încă un domeniu nou. Era în a doua parte a anilor ’60 și s-a întâmplat, într-un fel, un accident biografic profesional. Nu șțiam mare lucru despre sociologie, de fapt nici nu se discuta de sociologie în perioada aceea mai timpurie, și am început să citesc sociologie, despărțindu-mă de ceea ce a fost pasiunea mea fundamentală, studiul educației. Era studiul educației din perspectiva cercetărilor, făcut mai mult în termenii a ceea ce numea Bourdieu, am descoperit asta mai târziu, revoluția social, și deși eram student la facultatea de filozofie, citeam foarte mult sociologie în acea perioadă, fără să anticipez că de fapt aș putea face sociologie. Era complet inedită, era, și se întâmplă uneori să rezonezi mai bine teoretic cu un anumit domeniu; într-o facultate de filozofie, de regulă, timpul era consacrat teoriilor foarte abstracte, teorii filosofice de cercetare. Treptat am început să descopăr că pe mine mă pasionează mai mult acest domeniu aplicat al filosofiei sociale. Educația era unul dintre domeniile acestea mai aplicate și pe urmâ m-am îndreptat către sociologie. Pe urmă am făcut legătura dintre sociologie și educație, și într-adevăr am rămas pe acest contient o perioadă lungă de timp. Abia mai recent am început să mă despart de acest continent, dar nu într-un mod niciodată definitiv, întorcându-mă la el ca la o iubită.

IS: Foarte frumos spus…Încă din primul an, colectivul se structurează în grupuri-grupulețe. Dacă s-a întâmplat acest lucru și la dvs, în primul an, dacă v-ați integrat într-un grup?

LV: Aa, da, da sigur. Eram, cum să spun,  erau numai  grupurile de colegi la care erai arondat, dar aveam prieteni care treceau peste ani de studii, peste grupe și de mulți dintre ei eram de-a dreptul fascinat, aveam la filozofie, dacă îmi aduc aminte bine, unul care cred că a ajuns profesor la Politehnică, Jean Boduin, îl consideram un, era un filosof autentic, era într-adevăr foarte deștept și mă fascina cu recitările lui din Biblie, din Vechiul sau Noul Testament, în perioada aceea. Sau, recita din „Capitalul” din Marx, unul din cei care au citit Capitalul din Marx integral, ceea ce nu s-a întâmplat, în perioada aia cu noi, cu mine, sau din Filosofia Fenomenologică, ce îl pasiona. Dar, eram prieteni și cu studenți la Sociologie, dovada faptului că m-am căsătorit cu o studentă la Sociologie, așa că….iar aceste grupuri, se constituiau așa cum se constituie toate grupurile, dar în mare parte erau afinități ce țineau de lecturile dominante și de discuțiile lungi pe care le aveam în afara cadrului facultății.

IS: Dvs, de origine sunteți din București?

LV: Nu, eu sunt de la țară.

IS: A, vroiam să vă întreb, ați stat în cămin? Și următoarea întrebare era dacă există vreo diferență dintre căminiști și bucureșteni?

LV: A.. da…foarte mare!Era, cum să spun eu, o diviziune foarte clară între căminiști și cei din București. Pe atunci, se numeau „căminiști” și nu „provinciali”. În cămin aveam o viață foarte frumoasă, mult mai frumoasă decât aveau cei din București. Și din această cauză, mulți din cei care aveau prieteni sau cunoștințe dintre căminiști, veneau și petreceau timpul în cămine sau în locurile de distracție studențească, organizate tot de cei din cămine. Nu erau foarte mulți din București, probabil cei mai mulți erau, cred, la sociologie, da la sociologie, pentru că în perioada aceea era foarte nouă, foarte atractivă. Distincția dintre căminiști și bucureșteni era mai mult afirmată de cei din București și tratată cu destulă ironie de către căminiști, și probabil că tocmai în jocul acesta al ironiei, unii erau atrași mai mult de cei care aveau viață de cămin decât noi de către ei care aveau o mai bună cunoaștere a Bucureștiului.

IS: Aș vrea să vorbim puțin de practică, dacă ați efectuat practică după fiecare an?

LV: Sigur, eu am fost repartizat la Slatina, la combinatul de aluminiu Slatina se făcea o cercetare pe.., în perioada aceea se făceau niște cercetări conduse de Miron Constantinescu axate pe urbanizare, realizare, combinatul de aluminiu care se construise la Slatina, transformase un oraș în mare parte agrar, sau recent deruralizat într-un oraș muncitoresc cu o industrie în floare, și se făceau cercetări despre urbanizarea acestei zone.

IS: Următoarea întrebare vine în contextul afirmației dvs referitoare la oportunitatea de a studia în occident, se stie că pe vremea respectivă nu mulți reușeau să studieze. Dvs cum ați reușit să plecați?

LV: A făcut parte din deschiderea pe care Ceaușescu o manifestase în mod remarcabil în perioada asta, pe urmă a început să se schimbe situația. Luase România un împrumut pentru a finanța marile proiecte industriale ale lui Ceaușescu și o parte din sumă a fost alocată pentru trimiterea de tineri la studii în străinătate. Deci anii ’70 erau ani în care România dădea burse de studii în străinătate foarte multe și plecau destul de mulți studenți români, cu cheltuielile integrale ale statului român, se ofereau și burse ale universităților occidentale pentru studenții români. Vreau să vă spun un lucru, procedura era destul de interesantă de regulă: erai recomandat de universitate, ajungeai la serviciile personale ale Ministerului și apoi se organizau competiții succesive și alflai dacă ai reușit o la probă dacă te chema la următoarea. Dar, vrea să vă spun un lucru foarte interesant, după ce am ajuns în occident, am conștientizat prima mea lecție politică la proba de „Cunoștințe socialiste”. Era ultima probă pe care am dat-o, era o comisie care cred că avea vreo 10 membrii, era o masă mare întinsă și tu te așezai singur pe scaun și primeai întrebări, iar eu venit de la Facultatea de Filozofie, am primit o întrebare pe care am considerat-o absolut jignitoare, venind de la această facultate: „Ce funcție are tovarășul Nicolae Ceaușescu?” și am crezut că este o glumă. Tocmai fusese Congresul a IX-lea al Partidului Comunist Român și Ceaușescu fusese reales…

IS: Cu unanimitate în mod evident

LV: Evident, înainte funcția cea mai înaltă se numea Prim Secretar al Comitetului Central al Partidului și asta se repeta pe toate canalele, în toată presa și evident citind sociologie și oricum într-o Facultate ca cea de Filozofie știam funcția tovarășului. Și, văzând mirarea pe chipul meu, șeful comisiei mi-a spus „Domnule Vlăsceanu, vă rog răspundeți la întrebare!”. Și atunci mi-am dat seama că s-a produs o schimbare, că nu mai era Prim Secretar era Secretar General. Dar problema era al cui secretar general? Pentru că era Prim Secretar al CC și atunci am intrat în încurcătură: nu știam dacă al CC sau al Partidului. Și atunci examinatorul m-a privit insistent și atunci mi-am dat seama că de fapt, Ceaușescu era Secretar General al Partidului. Însă, examinatorul mi-a spus să mă mai gândesc. Și atunci, am zis că asta e, după ce am trecut atâtea probe, eram pierdut ce să mai zic, era o miză foarte mare. Și atunci mă întreabă comisia, „Tovarășul Vlăsceanu, cine l-a ales pe Ceaușescu? L-a ales Congresul Partidului și cine poate să îl înlocuiască, Congresul Partidului. Ce se întâmplă? În mișcarea comunistă, atunci când se dau lovituri de palat, deci când se schimbă conducătorul partidului, se întrunea Comitetul Central și în cadrul acestuia erau mai mulți, probabil majoritatea și Comitetul Central putea să îl schimbe. Dar de data aceasta, Ceaușescu nu mai fusese ales de Comitetul Central pentru că el era ales la fel ca și Comitetul Central, ca atare nu putea să fie demis de nici un alt organ al statului decât de Congresul Partidului. Deci trebuia să faci o mișcare națională în cadrul partidului că să îl schimbi. A fost așadar, prima mea lecție politică. Când vrei să îți consolidezi poziția organul electiv îl aranjezi în așa fel încât să nu se poate întruni oricând peste noapte să te schimbe. Tot așa nu se poate schimba consiliul de conducere al Primăriei pentru că primarul nu poate fi schimbat de consiliul municipal.

IS: După întoarcerea din Anglia, ce ați predat și ce proiecte de cercetare v-ați propus?

LV: Aa, nu, întoarcerea mea a fost, n-aș putea să spun că a fost plină de speranțe, eram obișnuit să fac cercetare, învățasem foarte mult să fac cercetare, însă mi-am dat seama că nu aveau nici un fel de valoare studiile mele la Londra. Acum, dacă mă întorc înapoi, din fericire, am fost făcut responsabil pentru lucruri care m-au pus în propria mea singurătate să mă ocup de lucruri care în nici un caz nu intenționam să le fac. Întors de acolo, începusem construcția unei teorii foarte interesante și credeam că pot să o continui. Berstein, conducătorul meu de doctorat mă aștepta să îi trimit o carte despre Bourdieu, era prima mea carte în limba engleză, despre Bourdieu aveam și contract cu Routhledge pentru acea carte la care chiar începusem să scriu, dar încă nu mă trezisem din perioada petrecută în străinătate. În acea perioadă mă făcuseră responsabil cu căminul de studenți străini, pentru că doar eu vorbeam engleză, cum mă făcusem responsabil cu gazeta de perete, mi-am dat seama că nu-i loc pentru a continua cercetarea și mai ales să reiau teoria de care și acum sunt atașat, cred că o să o reiau cândva…

IS: După momentul 1989, ați participat la refacerea învățământului românesc. Sociologia, în ce fel s-a schimbat față de era comunistă în perioada de tranziție?

LV: Încă din primele luni ale anului 1990, universitatea a intrat în reconstrucție, iar eu eram implicat în această reconstrucție pentru că aveam funcție de conducere aleasă în Universitate și atunci s-au reorganizat facultățile din cadrul Universității. Așa a apărut noua Facultate de Sociologie, atunci s-a înființat Facultatea de Științe Politice în 1990 când a venit Mitterand în țară, în vizită și eu eram secretar la Ministerul Educației și a venit ambasadorul francez și a spus că ar fi foarte încântat Mitterand dacă am avea un program de Științe politice în limba franceză la Universitatea București. și, eu cunoșteam un om, prienten foarte bun la Facultatea de Limbi Străine-franceză, era Radu Toma și l-am întrebat dacă nu ar vrea el să înceapă organizarea unei facultăți de științe politice, și Radu Toma a pus pentru prima dată în limba franceză Facultatea de Științe Politice, pe urmă a venit Daniel Barbu, pentru că Radu nu a vrut să se despartă de studiile sale de literatură franceză, mai ales secolul XVII, XVIII. Și Daniel Barbu a preluat, dar a fost înființată în 1990 cred, ’90 spre ’91. Vizita lui Mitterand a fost momentul decisiv, la solicitarea acestuia am demarat proiectul, sub semnătura mea.

IS: În contextul intelectual actual, ce importanță mai are sociologia?

LV: Sociologia este o știință ce a evoluat mult mai greu decât alte științe socio-umane mult mai noi. Spre exemplu, chiar științele politice reprezintă un domeniu relativ nou în mediul academic românesc, dar care au fost mult mai atractive pentru studenți decât sociologia și tocmai din acest motiv s-au dezvoltat mai rapid. Și științele comunicării reprezintă un domeniu relativ recent în România, însă, din nou, mult mai ofertant profesional vorbind. Metodele de cercetare pur sociologică, au fost astfel înglobate de aceste domenii mult mai tinere, iar teoria sociologică nu a mai reprezentat un real interes așa cum se întâmpla în anii ’70 sau ’80.

IS: Acesta a fost tot! Vă mulțumesc din nou pentru timpul acordat și sper să ne revedem și în alt context!

 

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tiparire
image

Probabil vă întrebați cine ar putea fi personajul descris prin acronimie LV. Nu vă voi putea spune decât că este unul din cei mai remarcabili profesori de Sociologie din România, un inovator în ceea ce privește sistemul de învățământ românesc post-decembrist, un iubitor de tradiții și obiceiuri autohtone, dar mai presus de toate un om modest și deschis. O simplă sarcină de lucru m-a făcut să îl întâlnesc, să îl intervievez și astfel să descopăr o mică parte din bogata sa experiență profesională și chiar personală. Dacă v-am făcut curioși, în următoarele rânduri veți avea oportunitatea de a vă delecta cu un fragment dintr-un interviu acordat de LV

Tag-uri
Evalueaza acest articol
5.00