Acasa| Jurnal de Student| Viața în Străinezia

Viața în Străinezia

Iata că a ajuns bietul student român și pe la Bruxelles. Un articol incognito despre ''the outside world'' sau cum umblă câinii cu covrigi în coadă pe la alții

Sunt o  studentă obișnuită, româncă, la două Facultăți '' de stat'' din București. Dar, nu pot nega că în momentul în care am completat formularul de înscriere pentru vizita la Bruxelles la invitația unui deputat european nu m-aș fi simțit importantă și indispensabilă pentru mediul academic românesc. Dar, mai bine să începem cu începutul. Ca orice student român care nu are pile, am încercat să mă ''introduc'' în tot felul de activități, unele mai voluntare decât altele. Astfel încât, am ajuns să mă înscriu la o Școală de Partid, eu nefiind afiliată politic, din dorința de a vedea ce mai zic și alții despre Boc, Băsescu, Nuți Udrea și restul, altceva decât înjurăturile tipice marca Antena 1,2,3 sau Realitatea. Și uite așa am început cursurile Academiei Politice, în număr de 12, în fiecare vineri seara când tot omul iese la un restaurant, club, film sau alte activități culturale. Totuși, am ajuns să nu regret faptul că am decis să fac acest efort colosal din pricina faptului că mi-am făcut o grămadă de contacte cu indivizi importanți de pe scena politică românească și, în plus, am fost și fericita posesoare a unei vizite plătite integral la Bruxelles. Vizita nu fu chiar moca, în mod evident, a trebuit să redactez un eseu despre o mare eroare politică postdecembristă, un eseu competitiv și original pentru a bate alte 60 de eseuri. După ce am aflat că am scris ceva interesant acolo și am primit vizita, m-a cuprins o bucurie uriașă chiar dacă nu câștigasem la loto. Și, cu mare nerăbdare am așteptat ziua plecării. Într-o marți dimineață la ora 04.00 m-am pus în funcțiune spre aeroportul Otopeni, care era mult mai departe decât crezusem inițial, și eu și buzunarul meu golit de un taximetrist ''amabil''. Somnul își făcea simțită prezența, dar nerăbdarea zborului era mult mai mare. Rugăciunile mele pentru un loc la fereastră nu s-au împlinit, însă capacitatea de negociere cu posesorul acelui loc a dat roade. După zborul plin de turbulențe, grețuri și alte ieftinături marca Tatarrom am aterizat fericită în orașul celor mai numeroase instituții europene-Bruxelles. Încă de la aeroport am simțit izul civilizației, toleranței și curățeniei. Opinia a rămas neschimbată pe întreg parcursul vizitei în capitala Belgiei, chiar dacă, din loc în loc mai întâlneam unu, doi, trei, n, cerșetori români sau ghicitoare în palmă, ori comercianți de nimicuri, evident tot români. Totuși, nu pot spune că la ei umblă câinii cu covrigii în coadă, din simplul motiv că nu am găsit un câine comunitar. Ce pot să vă spun însă este că unui oraș atât de divers, multicultural îi este străină xenofobia și zgârcenia. La orice oră din zi, mai puțin din noapte, te poți opri pe stradă pentru a cere indicații și nimeni nu te va refuza. Hoinăritul pe străzi poate nu este atât de incitant, însă Ziua a 2-a a fost dedicată exclusiv vizitelor la Parlamentul European și la Comisia Europeană. Niște construcții magistrale, de două ori mai mici decât clădirea Palatului Parlamentului din București, dar care adăpostesc mai multe birouri și departamente care te copleșesc parcă prin impozanță. Senzația trece însă la intrare unde ești foarte frumos întâmpinat de ghizi multilingviști care te inițiază la un maraton printre camere, birouri, machete, streaguri, etc. Deosebită a fost întâlnirea cu un Comisar maghiar, jumătate ungur, jumătate neamț care cunoștea limba română mai bine decât Elena Băsescu, era mult mai întreg la bibilică decât Vadim, mai sărac decât Gigi Becali și mai onest decât Adrian Severin. Individul m-a purtat prin toate încăperire posibile, mi-a făcut cunoștință cu alți comisari, m-a pozat mai ceva ca pe un obiectiv turistic, dar care mi-a demonstrat că nu trebuie să fii distant, greoi pentru a impune respect și pentru a te face remarcat. Într-un cuvânt, vizita a la Belgique mi-a arătat că oamenii pot fi și altfel decât egoiști, triști, vanitoși și că civilizația nu înseamnă doar infrastructură, curățenie, onestitate, ci și spirit întreprinzător, dorință de muncă, diplomație, respect. Concluzia implicită este faptul de la care a pornit întreaga experiență: nu judeca ceea ce nu cunoști, află cât mai multe pentru a putea judeca și înscrie-te în tot felul de activități care îți pot îmbogăți mintea.

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tiparire
image

Iata că a ajuns bietul student român și pe la Bruxelles. Un articol incognito despre ''the outside world'' sau cum umblă câinii cu covrigi în coadă pe la alții

Tag-uri
Articol fara tag-uri
Evalueaza acest articol
5.00